Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Unității Germane

EXCELENŢĂ,

În numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, îmi face plăcere să Vă adresez cele mai sincere și cordiale felicitări cu prilejul Zilei Unității Germane, eveniment a cărui însemnătate deosebită reprezintă un prilej de sărbătoare atît pentru Republica Federală Germania, cît şi pentru întreaga Europă în ansamblu.

Folosesc această frumoasă ocazie pentru a menționa cu satisfacție caracterul dinamic şi pozitiv al relaţiilor de prietenie și colaborare dintre ţările noastre, precum şi faptul că Germania a fost mereu un susținător şi un promotor activ al intereselor Republicii Moldova în eforturile sale de modernizare şi de aliniere la standardele europene.

Totodată, îmi exprim convingerea că raporturile bilaterale se vor dezvolta şi în continuare sub semnul armoniei, stabilităţii şi al dinamismului, în beneficiul ambelor noastre state.

Vă rog să acceptaţi, Excelență, asigurările deosebitei mele consideraţii.