ALTEŢĂ,
Cu prilejul Zilei Naționale a Principatului Liechtenstein, am onoarea de a Vă adresa cordiale felicitări, însoțite de sincere urări de pace și prosperitate pentru poporul liechtensteinian.
Folosesc acest prilej deosebit pentru a remarca cu satisfacţie bunele relaţii de prietenie dintre ţările noastre, bazate pe respect reciproc şi ataşament faţă de valorile universale. În acest sens, țin să exprim profundă recunoştinţă pentru sprijinul consecvent acordat Republicii Moldova de Principatul Liechtenstein în implementarea proiectelor de dezvoltare în domeniul educației, agriculturii și antreprenoriatului.
Sunt ferm convins că dialogul nostru va continua să fie consolidat, în beneficiul ambelor state.
Reiterând urările de bunăstare poporului liechtensteinian, Vă rog să acceptaţi, Alteţă, asigurările distinsei mele consideraţii.