Mesaj de felicitare adresat Domnului Ilir Meta, Președintele Republicii Albania

Excelență,

Cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Albania, îmi face plăcere să Vă 
adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cordiale felicitări, însoţite de urări de pace şi prosperitate continuă pentru cetățenii albanezi.

Folosind acest prilej, țin să remarc, cu o deosebită satisfacție, caracterul 
amplu și constructiv al relațiilor dintre statele noastre, exprimându-mi convingerea că dezvoltarea fructuoasei colaborări moldo-albaneze, atât pe plan bilateral, cât şi multilateral, va permite coordonarea eforturilor în procesul de integrare europeană al ambelor țări, precum și acordarea sprijinului reciproc în cadrul proiectelor regionale de interes comun.

Am certitudinea că fortificarea pe viitor a parteneriatului bilateral va 
apropia şi mai mult Republica Moldova și Republica Albania de realizarea plenară a obiectivelor strategice naţionale spre beneficiul popoarelor noastre. Dorindu-Vă mult succes întru îndeplinirea înaltelor responsabilități ce Vă revin, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații.