Mesaj de felicitare adresat Domnului Boris Johnson cu ocazia numirii în funcția de Prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

EXCELENŢĂ,

Am deosebita plăcere de a Vă adresa, în numele cetățenilor Republicii Moldova şi al meu personal, sincere felicitări cu prilejul preluării mandatului de Prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Folosesc această ocazie pentru a remarca faptul că relaţiile dintre statele şi popoarele noastre continuă să se dezvolte în spiritul prieteniei şi al sprijinului reciproc. În special, vreau să exprim gratitudine pentru susținerea acordată de Regatul Unit la desfășurarea proceselor de reformare şi modernizare a Moldovei.


Am convingerea că, prin eforturi comune, vom reuși să fortificăm și să diversificăm dialogul bilateral, în beneficiul cetățenilor noștri.


Dorindu-Vă mult succes în îndeplinirea atribuțiilor ce Vă revin, Vă rog să acceptați, Excelenţă, expresia înaltei mele considerații.