Mesaj de felicitare adresat doamnei Kersti Kaljulaid, Președintele Republicii Estonia

EXCELENŢĂ,

Cu prilejul aniversării a 25-a a stabilirii contactelor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Estonia, am onoarea și deosebita plăcere de a saluta, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, inițierea acestor raporturi ce s-au configurat într-o colaborare specială cu valențe strategice.

Mă bucur să constat dinamica pozitivă a relațiilor moldo-estoniene pe parcursul acestei perioade, dar și sprijinul reciproc în subiecte de importanță majoră, ceea ce îmi inspiră încredere în perspectivele de diversificare în continuare a dialogului dintre ambele state, spre beneficul ambelor noastre țări și popoare.

Totodată, îmi exprim convingerea că, prin eforturi comune, parteneriatul bilateral și relațiile de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Republica Estonia vor cunoaște un ritm ascendent de dezvoltare, în baza respectului și încrederii.

Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea înaltei mele considerații.