CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare adresat Doamnei Kersti Kaljulaid, Președintele Republicii Estonia

STIMATĂ  DOAMNĂ  PREȘEDINTE  KALJULAID,

Cu prilejul Zilei Independenței Republicii Estonia, am onoarea și deosebita plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, sincere felicitări şi urări de pace şi prosperitate poporului estonian. 

Cu această ocazie, țin să reconfirm importanța pe care Republica Moldova o atribuie consolidării și dezvoltării relațiilor noastre tradiționale de colaborare și prietenie. Estonia reprezintă un exemplu pentru țara mea în timp ce înaintăm spre construirea unui stat rezilient și democratic. Astfel, îmi exprim recunoștința pentru sprijinul politic, asistența tehnică şi expertiza acordată în procesul de implementare a Acordului de Asociere cu UE, menit să ne apropie de familia europeană.

Sunt ferm convinsă că împreună vom reuși să amplificăm dialogul politic și cooperarea sectorială, valorificând pe deplin oportunitățile și potențialul existent, în conformitate cu obiectivele și prioritățile comune.

În așteptarea de a ne întâlni în curând la Chișinău, Vă rog să acceptați, Excelență, expresia înaltei mele considerații.