Mesaj cu prilejul Zilei Juristului

STIMAȚI  JURIȘTI,

Cu prilejul sărbătorii profesionale, Vă adresez cele mai sincere urări de bine și îmi exprim aprecierea celor care își îndeplinesc sarcinile cu devotament, asigurând respectarea legii în orice situație.

Să nu uităm că juriștii participă continuu la organizarea societății în care trăim, anume ei fiind cei care construiesc sistemului judiciar și care înfăptuiesc actul de justiție.

Cred cu tărie că, în prezent, mai mult ca niciodată, se resimte nevoia stringentă a implicării Dumneavoastră în asigurarea echilibrului care trebuie să existe între putere și dreptate, întrucât justiţia urmează să persiste oriunde și oricând. Sunt convins că, în pofida dificultăților cu care se confruntă justiția din Republica Moldova, în concordanță cu misiunea asumată – apărarea drepturilor pe care Constituția le recunoaște cetățenilor – juriștii noștri vor continua să rămână neutri și independenți dincolo de conflictele politice.

Cunosc faptul că profesia de jurist este una deloc ușoară. În acest sens, Vă urez să reușiți să faceți în așa fel încât fiecare cetățean să se bucure în mod deplin de drepturile și libertățile sale, având siguranța că cine i le încalcă va fi sancționat.

Reiterez încrederea mea în importanța unui act de justiție de calitate pe care Dumneavoastră îl puteți garanta și țin să Vă mulțumesc pentru demnitatea, disciplina și dăruirea de care dați dovadă, dorindu-Vă tuturor noi succese atât pe plan profesional, cât și personal.