M E S A J cu prilejul Zilei Aviației Civile a Republicii Moldova

STIMAȚI LUCRĂTORI
ȘI VETERANI AI AVIAȚIEI CIVILE,

Îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cordiale felicitări cu ocazia zilei Dumneavoastră profesionale, împreună cu alese urări de bine și admirație pentru activitatea pe care o desfășurați cu dăruire și profesionalism.
Sărbătoarea de astăzi este una istorică pentru domeniul căruia Vă dedicați – se împlinesc 75 de ani de când a fost creată aviația civilă națională. Atunci, în îndepărtatul an 1944, la 19 septembrie, a fost semnat documentul care a legiferat crearea flotei aviației civile a Moldovei pentru necesitățile economiei naționale și cerințele populației.

Pe parcursul anilor care s-au scurs, aviația civilă din țara noastră a fost într-un continuu zbor valoric, înregistrând numeroase succese și afirmându-se ca un sector important al economiei naționale, direcționat spre asigurarea bunăstării populației.


Cu certitudine, realitatea actuală este de neconceput fără transportul aerian, importanța acestuia devenind strategică pentru un stat modern. Îndeplinindu-și misiunea economică, cea utilitară și cea sportivă, aviația civilă realizează eficient și, ceea ce este foarte important în secolul vitezei – rapid – conexiunea între oameni și locuri, scurtează distanțe și economisește bunul cel mai de preț, timpul.


Cu prilejul sărbătorilor pe care le marcați, Vă exprim recunoștință pentru dragostea și abnegația cu care Vă exercitați atribuțiile ce Vă revin. Vă încurajez să perseverați spre cele mai înalte standarde de calitate a serviciilor prestate și veți avea gratitudinea beneficiarilor și recunoașterea instituțiilor statului.

Am ferma convingere că efortul constant al fiecăruia dintre Dumneavoastră va constitui un pas înainte în dezvoltarea sectorului aviației și în prosperarea statului nostru Republica Moldova.