Onorată asistenţă,
Stimaţi participanţi,
Dragi oaspeţi,
Doresc în primul rând să mulţumesc Comisiei de la Veneția, pentru onoarea acordată Republicii Moldova de a fi gazda celei de-a 10-a ediții a Conferinței Europene a autorităților electorale. Este o reuniune importantă la care urmează să fie elaborate propuneri pentru buna organizare și desfășurare a unor alegeri libere și corecte.
Alegerile reprezintă elementul esențial pentru funcționarea unei democrații, în care cetățenii își exprimă liber opțiunile electorale.
Cunosc îndeaproape practicile electorale, pentru că în anii 1993-1994 am fost președintele Comisiei Electorale Centrale, constituită pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 27 februarie 1994. Prima componență a CEC a fost formată din 7 judecători și reprezentanți ai tuturor partidelor care au participat în scrutinul parlamentar din 1994. Am luat atunci, împreună cu colegii mei, toate măsurile care se impuneau pentru ca acel scrutin să se desfășoare în conformitate cu normele legale.
În general, pot să spun că prestația autorității noastre electorale a fost, în linii mari, de-a lungul ultimilor 2 decenii, la înălțimea standardelor occidentale. Acest lucru ne-a ajutat să ne menținem în ochii comunității internaționale ca o țară cu reflexe democratice, în ciuda unor cicluri politice tulburi prin care am trecut. Nu întâmplător, experții noștri în materie au fost solicitați deseori pentru a împărtăși experiența electorală a Republicii Moldova unor alte țări.
Republica Moldova are o Comisie Electorală Centrală permanentă din 1997, după intrarea în vigoare a Codului Electoral. De atunci până în prezent, CEC s-a dovedit a fi un garant al legalităţii şi echităţii în competiţia actorilor politici. CEC a ajustat procesul electoral național la practicile statelor cu democrație avansată. Codul Electoral a fost perfecţionat continuu, majoritatea amendamentelor fiind avizate de Comisia de la Veneţia. Adoptarea Codului bunelor practici în materie electorală de către Comisia de la Veneția în 2002 a fost un moment important pentru întreaga breaslă. Liniile sale directorii furnizează răspunsuri concrete la multe aspecte ce țin de domeniul electoral, și este un veritabil îndrumar în materie.
Doamnelor și domnilor,
Transformările din societatea modernă impun noi exigențe față de desfășurarea scrutinelor. Autoritățile electorale au misiunea de a asigura exprimarea voinței libere a cetățenilor. Asta înseamnă, între altele, că CEC trebuie să urmărească foarte atent modul în care sunt finanțate partidele și să intervină prompt pentru a preveni și a pedepsi cazurile de mituire a electorilor sau de votare multiplă. Am avut asemenea cazuri în ultimii ani, dar ele au fost tratate cu prea multă îngăduință de către autoritățile noastre competente. Aș enumera aici, alături de CEC, poliția, Procuratura, și instanțele judecătorești.
Aș dori, de asemenea, să vă încurajez să instruiți permanent funcționarii antrenați în procesul electoral. O altă doleanță este să perseverați în aplicarea tehnologiilor informaționale, pentru ca ideea votului electronic să prindă contur. În condițiile în care sute de mii de cetățeni de-ai noștri se află peste hotarele țării, ar trebui să facem posibilă votarea on-line, fără prezenţa personală a electorilor la secţia de votare.
De asemenea, avem obligația să apropiem momentul în care electorii să poată vota, la un moment dat, la orice secţie de votare, independent de amplasarea teritorială a acesteia.
Aceste sunt doar câteva idei pe care am dorit să vi le transmit. Urez participanților de peste hotare un sejur cât mai plăcut în Republica Moldova și sper ca schimbul de informaţii şi opinii pe parcursul acestei conferințe să folosească tuturor țărilor noastre.
Vă mulțumesc.