Declarația Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate din 24 februarie, cu referire la situația din Ucraina

Dragi cetățeni,

În această dimineață, Rusia a lansat atacuri militare asupra țării vecine Ucraina, încălcând flagrant normele dreptului internațional. Comunitatea internațională e unanimă în condamnarea acestui act de război.

În acest context, am convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate pentru a analiza situația creată.

-         Am stabilit că Guvernul va cere Parlamentului să declare stare de urgență.

-         Tot astăzi va fi convocată Comisia Situații Excepționale, pentru a întreprinde un șir de acțiuni necesare pentru gestionarea acestei crizei și provocărilor umanitare.

-         Am dispus intensificarea eforturilor de patrulare ale subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne pentru a preveni eventuale provocări.

-         Toate deciziile luate pe parcursul zilei vor fi comunicate suplimentar publicului.

Solicit cetățenilor Republicii Moldova care se află în vizită sau ședere în Ucraina să se întoarcă acasă. Toate punctele de trecere a frontierei sunt deschise și funcționează în regim extins, cu echipe suplimentate.

Mai multe curse cu destinația Ucraina au aterizat astăzi la Chișinău. Vom avea grijă de acești oameni.

La punctele de trecere a frontierei cu Ucraina se atestă o creștere a fluxului de tranzit, instituțiile noastre instalează centre de triere. Vom ajuta oamenii care au nevoie de sprijinul nostru. În acest moment, suntem pregătiți să acomodăm câteva zeci de mii de oameni. În același timp, guvernul este în contact permanent cu organizațiile internaționale și avem pregătite mai multe scenarii în cazul în care vom avea un flux mai mare de refugiați.

Monitorizăm atent evoluția situației din țară și din regiune. Suntem în contact cu autoritățile din statele vecine și cu alți parteneri externi. În acest context, rugămintea mea către cetățeni este să fim cu toții înțelegători și pregătiți să ne ajutăm unii pe ceilalți. Fac un apel către autoritățile administrației publice locale să fie disponibile și la datorie, și să conlucreze cu autoritățile centrale, la nevoie.

 

Dragi cetățeni,

Toate instituțiile statului sunt în stare de alertă, funcționează un centru de gestionare a crizei. Prioritatea noastră este în continuare siguranța oamenilor.