Declarația E.S. Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, la Dezbaterea generală din cadrul celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU

Domnule Președinte,

Domnule Secretar General,

Excelențele voastre,

 

Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră, reprezentând cu mândrie Republica Moldova, o viitoare membră a Uniunii Europene.

Sunt recunoscătoare pentru sprijinul unanim pe care l-am primit din partea celor 27 de State Membre ale UE. Vă mulțumim pentru recunoașterea și votul de încredere oferit dragostei noastre pentru libertate, democrației noastre dinamice și angajamentului nostru față de statul de drept.

Un proiect de pace de succes, Uniunea Europeană a fost creată - prin cooperare și integrare - pentru a opri ciclul războaielor care ne-au chinuit continentul timp de secole. Iată-ne într-un alt moment decisiv în istoria noastră, iar UE trebuie să facă din nou acest lucru.

Semnând cererea de aderare la Uniunea Europeană, dorim ca lumea să știe: noi alegem democrația în locul autocrației, libertatea în locul opresiunii, pacea în locul războiului și prosperitatea în locul sărăciei.

Statutul de candidat pentru aderarea la UE ne dă speranță, o direcție clară, un obiectiv unificator, o ancoră și un puternic sentiment de apartenență. Apartenență la lumea liberă.

Doamnelor și domnilor,

Acum un an, nimeni dintre noi, cei prezenți aici, nu și-ar fi imaginat un nou mare război în Europa. Războiul neprovocat al Rusiei împotriva unui alt stat suveran, Ucraina, a zdruncinat lumea până în temelie, a pus la încercare principiile fundamentale ale ONU, a zdruncinat securitatea globală, a declanșat o criză energetică europeană, o penurie globală de alimente și un declin economic.

Șapte luni de bombardamente au ucis mii de oameni nevinovați și au forțat milioane de ucraineni să-și părăsească locuințele.

Acest război nu este doar un atac asupra vecinului și prietenului nostru, Ucraina. Este un atac la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli. Este un atac la siguranța nucleară. 

Este un atac la aprovizionarea cu alimente a țărilor din Orientul Mijlociu și Africa. Este un atac chiar asupra acestei instituții în care ne aflăm astăzi. Condamnăm ferm războiul împotriva Ucrainei, precum și mobilizarea suplimentară de trupe, recent anunțată de Rusia.

Suntem ferm alături de Ucraina și îi susținem independența, suveranitatea și integritatea teritorială în granițele sale recunoscute internațional.

Aș dori să-mi exprim admirația profundă față de toți ucrainenii pentru curajul, rezistența și puterea lor interioară de a continua lupta pentru supraviețuire, dreptate și libertate.

Ca și comunitate internațională, avem datoria morală să sprijinim în continuare Ucraina. Ucraina luptă astăzi pentru a ne menține pe toți în siguranță, pentru a menține Europa în siguranță. Ea are nevoie de sprijinul nostru. Europa, noi toți, trebuie să ajutăm Ucraina.

Sunt la această tribună ca să reprezint o țară care își dorește pacea. Reprezint aici cetățenii Republicii Moldova: indiferent de limba pe care o vorbim - română, ucraineană, rusă, găgăuză sau bulgară -, indiferent de etnia sau preferințele noastre politice, indiferent dacă locuim pe malul drept al Nistrului sau în regiunea transnistreană, cu toții ne dorim pace!

Fiind o țară cu mai puțin de trei milioane de oameni, am oferit adăpost pentru mai bine de jumătate de milion de refugiați care au fugit de război. În momentul de vârf al afluxului, populația țării noastre a crescut cu patru la sută. Aproximativ 80.000 de refugiați au ales să rămână alături de noi.

Folosesc această ocazie pentru a aduce un omagiu, de la această tribună înaltă, tuturor familiilor de moldoveni care au dat dovadă de o solidaritate fără precedent față de refugiați și și-au deschis casele și inimile pentru cei aflați la nevoie. Mă mândresc cu oamenii noștri.

De asemenea, sunt recunoscătoare partenerilor internaționali, inclusiv Națiunilor Unite, care ne-au oferit asistență în gestionarea crizei umanitare.

Îi mulțumesc Secretarului General al ONU și altor înalți oficiali care ne-au vizitat țara în momente de dificultate, în semn de sprijin și solidaritate.

Transmit totodată recunoștința mea profundă Franței, Germaniei, României și altor parteneri pentru crearea Platformei de Sprijin pentru Moldova, o platformă care este alături de țara noastră în aceste vremuri dificile.

Doamnelor și domnilor,

Moldova știe ce înseamnă să fii o țară divizată de conflict. În 1992, am trecut printr-un război scurt, dar tragic, în regiunea transnistreană a țării noastre.

Trei decenii mai târziu, încă încercăm să depășim consecințele acelui conflict și să ne reintegrăm țara. Singura cale de a realiza acest lucru este dialogul pașnic și respectarea suveranității și integrității noastre teritoriale.

Atunci când Rusia a pornit războiul împotriva Ucrainei, am muncit mai mult ca niciodată pentru a menține pacea pe malurile râului Nistru. Am făcut tot posibilul pentru a ne asigura că toți cetățenii Moldovei, inclusiv cei care locuiesc în regiunea separatistă, continuă să se bucure de pace.

Prezența ilegală a trupelor militare ruse în regiunea transnistreană ne încalcă neutralitatea și crește riscurile de securitate pentru țara noastră.

Cerem retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse. Facem apel la distrugerea muniției din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare la adresa securității și a mediului întregii regiuni.

În timp ce ne străduim să menținem pacea, economia și societatea noastră suportă greul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Resursele noastre sunt la limită, investițiile au încetinit, comerțul și rutele de transport sunt perturbate, iar inflația se apropie de 35 la sută.

În plus, ne confruntăm cu un spectru larg de amenințări hibride, de la dezinformare și propagandă până la atacuri cibernetice și presiuni energetice.

Prețurile anormal de ridicate la gazele naturale și încercările Rusiei de a folosi livrările de gaz și petrol ca arme în Europa au declanșat o criză energetică fără precedent. Suntem una dintre cele mai vulnerabile țări în fața acestei crize.

Dar acest lucru ne face doar mai hotărâți să ne diversificăm resursele de energie și să reducem dependența de combustibilii fosili. Ne propunem să creștem ponderea livrărilor de energie din surse regenerabile de la trei la 30 la sută în următorii trei ani. Acest lucru va face țara noastră mai puternică, iar mediul nostru - mai sănătos și mai sigur.

Distins public,

Știm cu toții că singura modalitate de a salva planeta este acțiunea globală comună împotriva schimbărilor climatice. Același lucru este valabil și pentru lupta împotriva corupției.

Corupția slăbește statele și erodează democrațiile. Trebuie să abordăm această problemă mai serios decât oricând. Avem nevoie de mecanisme internaționale clare pentru a opri fluxul de bani murdari. Avem nevoie de instrumente mai bune pentru recuperarea și restituirea activelor.

Avem nevoie de schimburi mai bune de informații între organele de drept și cele antifraudă din diferite țări. Și trebuie să instituim regimuri internaționale de sancțiuni împotriva corupției.

Doamnelor și domnilor,

În ciuda tuturor provocărilor, Moldova continuă să avanseze pe agenda de reforme. Construim un stat mai puternic și mai democratic. Anul trecut, Moldova a crescut cu 49 de poziții în Indexul libertății presei, plasându-se pe locul 40 în lume. Reforma justiției și lupta împotriva corupției se află în centrul eforturilor noastre de schimbare.

Lucrăm din greu pentru a deveni un loc mai bun pentru investitori - pentru a crea locuri de muncă, a stimula economia și a aduce mai multă prosperitate oamenilor.

Investim în conectivitatea cu Europa și încercăm să aducem țara noastră mai aproape de standardele europene.

Construim drumuri și poduri, spitale și un sistem de învățământ mai modern. Construim instituții mai puternice, care să lucreze în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.

Suntem concentrați, perseverenți și de neoprit. Suntem hotărâți să aducem Moldova în UE, astfel încât fiecare moldovean să aibă un nivel de trai mai bun și mai multe oportunități economice, acasă. Doar așa Moldova poate crește ca o democrație consolidată în partea noastră a lumii, în aceste vremuri dificile.

Doamnelor și domnilor,

Vin în fața dumneavoastră dintr-o regiune slăbită de război, de criză energetică, de secetă și de inflație exagerată, iar mesajul meu este acesta: în fața suferințelor umane provocate de om, în fața adversității economice, țările lumii trebuie să fie din nou împreună.

Trebuie să facem acest lucru pentru a reafirma valoarea păcii și inviolabilitatea vieții umane, pentru a apăra democrația și libertatea, și pentru a sprijini dreptul fiecărei țări de a-și decide propria soartă.

Vă mulțumesc.