Adresare către cetățeni în contextul situației de criză pandemică pe care Republica Moldova o traversează

Dragi concetățeni,

Vin cu această adresare către dumneavoastră în contextul situației de criză pandemică pe care Republica Moldova o traversează împreună cu întreaga lume. Mulți lideri importanți ai lumii se referă la criza declanșată de coronavirus în termeni foarte îngrijorători, Organizația Mondială a Sănătății transmite alerte privind riscul a milioane de infectări și foarte multe decese, dacă populația și autoritățile din fiecare țară nu vor lucra împreună.

Țări cu economie puternică, cu medicină performantă, au scăpat lucrurile de sub control și acum luptă cu disperare pentru a stopa creșterea de cazuri. Deci, noi trebuie să fim sinceri și foarte realiști – Republica Moldova este mai vulnerabilă economic și social ca aceste țări, de aceea urmează să fim mult mai precauți, mai fermi în decizii și acțiuni.

Este crucial acum să încetinim răspândirea virusului, astfel încît să nu ajungem la blocarea sistemului medical, la supraîncărcarea medicilor și la o criză care să scape de sub control.

Măsurile ferme luate până acum de Consiliul Suprem de Securitate și de Guvern au reușit să limiteze răspândirea infecției cu COVID-19 și, ca rezultat, până azi avem relativ puține cazuri confirmate, dar ar fi putut să fie și mai puține dacă unii dintre cei infectați ar fi manifestat responsabilitate și nu ar fi transmis virusul, fără a avea grijă de siguranța proprie și a celor apropiați.

Noi am suspendat cursele aeriene și am limitat accesul în țară mai rapid decât au făcut-o multe alte țări, am luat poate unele măsuri care au limitat anumite drepturi, dar ele s-au dovedit până acum corecte și esențiale în stoparea răspândirii infecției cu coronavirus.

Vreau să vă informez că în paralel ne-am adresat cu solicitări de sprijin către partenerii noștri externi și am primit sau urmează să primim suport din partea României, Federației Ruse, Chinei, SUA. Aceste țări au reacționat prompt la apelul Republicii Moldova și sunt sigur că la fel vor reacționa și alți parteneri externi dacă va fi necesar să ne adresăm.

Toate aceste măsuri funcționează și au limitat răspândirea virusului, ne-au ajutat să amânăm apogeul crizei, să ne pregătim mai bine și să ne protejăm până la această etapă. Apariția cazurilor cu infectare locală indică însă asupra faptului că intrăm într-o nouă etapă, una de stare excepțională, care ne va obliga să luăm noi măsuri menite să stopeze creșterea răspândirii virusului de la persoane locale infectate. N-o să ezităm să luăm măsuri din cele mai restrictive dacă va fi necesar, pentru a salva sănătatea și viețile oamenilor.


Spun toate aceste lucruri ca un apel la realism, la solidaritate, la responsabilitate și la patriotism. Haideți să nu lăsăm panica să ne controleze instinctele și să nu ne îmbulzim la magazine, să nu încurcăm activitatea medicilor, să nu zădărnicim eforturile autorităților, să nu fim răi unii cu alții, să nu răspândim știri false și alarmante, fiindcă toate aceste lucruri ne pot îmbolnăvi ca națiune mai rău decât epidemia de coronavirus!

Aș vrea să mai fac un apel la solidaritate și grijă față de persoanele în vârstă, sunt cetățenii noștri care pot fi mai vulnerabili la acest virus. Haideți să-i ajutăm să rămână sănătoși și după criză, ca să-i putem din nou îmbrățișa, ei să-și poată îmbrățișa nepoții și să ne bucurăm încă mulți ani unii de ceilalți.

Iar ajutorul esențial prin care îi putem proteja este să nu îi contaminăm chiar noi prin interacțiuni iresponsabile și neprotejate cu ei. Avem cazuri în care cetățeni veniți din zonele afectate și-au pus în pericol părinții, bunicii și alte persoane vârstnice apropiate. Este cinic și criminal să manifești o astfel de neglijență, iar regretele de mai târziu nu o să vă ajute să-i salvați! O să-i plângeți pe ei și o să vă plângeți pe voi, dar timpul înapoi nu-l mai puteți da! Gândiți-vă chiar în aceste momente dacă ați făcut totul pentru a-i proteja sau încă sunteți în categoria celor care cred că lor nu li se poate întâmpla!

Dragi cetățeni,

În calitate de Președinte al Republicii Moldova și conducător al Consiliului Suprem de Securitate am decis să mă adresez Guvernului cu solicitarea de a iniția decalararea stării de urgență.

Este necesar să luăm această măsură pentru ca instituțiile statului să poată acționa cît de rapid posibil, să nu aibă impedimente birocratice, iar în cazul în care ne vom confrunta cu o creștere alarmantă de cazuri în anumite zone, să putem lua imediat măsurile impuse privind izolarea focarelor. Îi asigur însă pe toți cetățenii că măsurile luate vor fi comunicate și explicate detaliat, așa încât să se poată adapta cât mai bine la ele.

Vreau să mai fac câteva apeluri și precizări în contextul prevenirii răspândirii virusului, dar și a evitării panicii care poate genera pagube uriașe:

1. Rog comunitatea mediului de afaceri să acționeze în spirit de solidaritate cu cetățenii și să nu majoreze prețurile la medicamente, produse alimentare și alte lucruri de strictă necesitate pentru oameni. Astfel de majorări de prețuri ar fi cinice și chiar criminale, dacă oamenii nu vor mai putea avea acces la produse vitale pentru ei. Nu vom permite ca acest lucru să se întâmple și putem ajunge la impunerea unor măsuri extrem de dure pentru firmele care profită de suferința oamenilor!

2. Știu că avem un mediu bancar care s-a perfecționat și maturizat enorm în ultimii ani, care e gata să facă față cu succes acestei crize și sper că e gata să vină și în ajutorul cetățenilor care ar putea fi afectați grav de această criză. Rog toate băncile să analizeze posibilitatea reeșalonării creditelor sau acordarea de diferite facilități care să ajute oamenii să facă față efectelor financiare negative generate de situația în care ne aflăm.

3. Dragi profesori, dragi funcționari, fie că stați acasă acum, fie că activați în regim redus, vă rog să vă faceți pe deplin datoria, luând toate măsurile pentru a preveni răspândirea virusului, dar în același timp, găsind soluții pentru a activa în regim online și a reduce pagubele provocate de o posibilă limitare prelungită a activității obișnuite.

4. Stimați cetățeni – vă rog să asigurați regimul de igienă sporită, de carantină, să stați acasă. Statul vă va ajută cu tot ce va putea, dar înainte de toate trebuie să faceți totul pentru a vă proteja împotriva contaminării și pentru a-i proteja pe ceilalți. Telefonați mai des părinții, oferiți-le ajutor, alimente, resurse financiare. E timpul să ne aducem aminte de fraza celebră a lui Kennedy – „Nu întreba ce a făcut Țara pentru tine. Întreabă-te ce ai făcut tu pentru țară”.

5. Solicit, de asemenea, polițiștilor și lucrătorilor vamali să asigurați regimul de carantină, să monitorizați atent persoanele care revin din afara țării. Ați făcut un lucru foarte bun până acum, în condiții de risc sporit, iar de modul în care vă faceți datoria în continuare depinde enorm de mult sănătatea populației.

6. Cetățenii de peste hotare, care trec prin momente complicate în această perioadă, e important să înțeleagă importanța acțiunilor pe care le pot face pentru a se proteja și a-și proteja apropiații din țară. Sunteți mai în siguranță acolo unde sunteți decât dacă sa vă porniți pe drum și să rămâneți blocați în diferite puncte vamale.

7. Fac un apel și către confesiunile religioase, către reprezentanții Bisericii, autoritate religioasă care poate ajuta acum esențial populația, prin rugăciune, compasiune și solidaritate. Suntem gata să vă sprijinim pentru a avea acces larg în mass-media, în online, astfel ca o categorie cât mai mare de cetățeni să aibă acces la slujbele religioase fără a se supune riscului de a se contamina unii pe alții.

8. Un alt apel este adresat mass-media. Trebuie să remarc profesionismul multor jurnaliști și modul eficient în care participă la informarea populației și la campania de prevenire a răspândirii pandemiei. Cu toate acestea, mai sunt cazuri în care instituțiile media promovează știri care se dovedesc ulterior neadevărate, înspăimântă populația cu falsuri despre infectări în masă și decese. Aceste dezinformări acționează mai rapid și mai nociv decât coronavirusul, provocând panică și frică, care la rândul lor pot duce la decizii greșite luate de unii cetățeni, la demoralizarea medicilor și a funcționarilor care luptă cu epidemia. Haideți să ajutăm cetățenii să fie informați corect, nu să-i speriem cu informații negative false!

9. De asemenea, vin cu un mesaj către clasa politică. Criza pe care o traversăm ne obligă să lăsăm la o parte orice luptă politică și să găsim cele mai bune abordări constructive pentru a ajuta cetățenii. Au fost reprezentanți ai partidelor de opoziție care au venit cu propuneri constructive, care au fost analizate și cele utile chiar implementate. Sunt însă unii politicieni din opoziție care încă nu au înțeles criza prin care trece țara și promovează falsuri despre evoluția crizei, manipulează populația și contribuie în mod iresponsabil la răspândirea panicii, iar cu ea, inclusiv la răspândirea virusului.
Sunt și unii politicieni care stau și așteaptă disperați să apară primele cazuri de deces, le anticipează chiar pe rețelele de socializare, în dorința de a profita cinic de această criză. Haideți cel puțin în fața acestei provocări pentru societatea noastră să încetam luptele, speculațiile politice, criticile nefondate, răspândirea panicii și dezinformării. Contribuiți la salvarea țării, nu încercați să o prăbușiți! Politicienii vin și pleacă, dar Țara și Poporul trebuie să rămână!!

10. În final, tocmai pentru a sublinia și mai mult importanța acestui mesaj, vreau să mă adresez medicilor! Bravo vouă! Ați dat dovadă de curaj, sacrificiu și patriotism! Aveți tot respectul și tot sprijinul nostru! Vă asigur că țara nu-și va uita eroii acestor vremuri.

Dragi concetățeni,
Urmează o perioadă foarte importantă, una critică, în care suntem gata să intervenim cu tot ce este necesar pentru a proteja la maximum sănătatea populației. Vă îndemn să aveți încredere în autorități și să urmați întocmai recomandările lor. Știu că sunteți deja îngrijorați inclusiv de ceea ce se va întâmpla după ce va trece criza aceasta, cât de afectați vom fi economic și social. Deja am început să lucrăm și pe această direcție pentru a vă proteja, dar înainte de toate trebuie să oprim împreună răspândirea acestui virus și să ieșim din această criză. Pe urmă vom găsi soluții pentru toate, important e să rămânem sănătoși!

Am rezistat noi la multe încercări grele ca țară și popor. Vom rezista și acum daca vom fi solidari și disciplinați!

Va urez multă sănătate tuturor!