Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu un grup de experți internaționali și specialiști locali în bolile vasculare cerebrale, care vor desfășura mîine, la Chișinău, o Conferință Națională cu genericul „Acțiuni prioritare în politicile de combatere a accidentului vascular cerebral în Republica Moldova”.
Șeful statului a salutat faptul că Republica Moldova este gazdă a acestui eveniment de amploare și a acceptat invitația de a participa la deschiderea conferinței. Evenimentul respectiv reprezintă o platformă de comunicare a medicilor, cadrelor ştiinţifico-didactice, experților şi savanţilor din peste 30 de țări.
În cursul dialogului a fost abordat subiectul accidentelor vasculare cerebrale care reprezintă o problemă medico-socială majoră și este considerată una din principalele cauze de deces în Republica Moldova. Conform statisticilor, în prezent, 80 de mii de moldoveni suferă de boli vasculare cerebrale, iar în legătură cu aceasta, la moment, este în proces de elaborare un program național de combatere și prevenire a acestei boli.
Igor Dodon a menționat că sănătatea populației este prioritară pentru țară și a reiterat faptul că instituția prezidențială acordă o atenție majoră domeniului sănătății, în special, consolidării sistemului național de sănătate, identificării soluțiilor pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale personalului medical, dotarea cu echipamentul necesar a instituțiilor medicale, ș.a.
De asemenea, Președintele țării a exprimat mulțumiri medicilor pentru activitatea pe care o desfășoară întru fortificarea sănătăţii populaţiei și pentru eforturile pe care le depun în dezvoltarea științei și practicii medicale.