CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a avut o întrevedere cu reprezentanții Academiei de Științe a Moldovei

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu președintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion Tighineanu, academicienii Teodor Furdui, Alexandru Roșca, Constantin Gaindric și Eva Gudumac.

În cursul dialogului, interlocutorii au abordat diverse subiecte legate de activitatea mediului academic din țara noastră care, în urma reformei implementată în anul 2017 de conducerea precedentă, se confruntă cu multiple probleme. Menționăm că instituția prezidențială n-a susținut reforma respectivă, subliniind că ea va genera doar efecte negative.

Pornind de la situația precară în care se află știința și în urma discuțiilor cu academicienii, Igor Dodon a decis să lanseze o inițiativă legislativă care are drept scop redresarea situației din domeniul respectiv prin asigurarea unei finanțări instituționale a organizațiilor din domeniu, readucerea în structura Academiei de Științe a Moldovei a centrelor de cercetare, acordarea AȘM a unor pîrghii care să-i permită realizarea deplină a atribuțiilor ce-i revin, modificarea organigramei Academiei în vederea sporirii transparenței procesului decizional, ș.a.

Reprezentanții comunității științifice au evidențiat importanța implementării în regim de urgență a acestor modificări legislative pentru a readuce la normalitate sistemul de cercetare și inovare din Republica Moldova.

La rîndul său, Igor Dodon a menționat faptul că va sprijini toate proiectele menite să asigure modernizarea și reformarea sistemului de cercetare din țara noastră. „Noi trebuie să promovăm știința care constituie un factor decisiv în dezvoltarea societății și a Republicii Moldova”, a subliniat șeful statului.