Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Dmitrii Patrușev, ministrul agriculturii al Federației Ruse, copreședinte al Comisiei interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică dintre Moldova și Rusia. La întrevedere a participat Vasile Șova, viceprim-ministru pentru reintegrare, copreședinte al comisiei interguvernamentale moldo-ruse și Oleg Vasnețov, Ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova.
În cadrul dialogului șeful statului a salutat faptul că Comisia Interguvernamentală moldo-rusă și-a reluat activitatea. Igor Dodon a remarcat că pauza de 3 ani dintre ședințele Comisiei s-a reflectat negativ asupra relațiilor comercial-economice cu Federația Rusă.
Președintele țării a salutat semnarea Protocolului ședinței Comisiei Interguvernamentale, fapt ce va conduce la restabilirea unei cooperări în format deplin în astfel de domenii precum: energetica, agricultura, industria alimentară, transporturi, construcții, migrație, sănătate, cultură, știința, inovații, sport, relații interetnice, cooperarea regională și mediul ambiant.
Igor Dodon a subliniat importanța dezvoltării în continuare a bazei contractual-normative a cooperării dintre Moldova și Rusia.
Ședința Comisiei interguvernamentale a avut loc în ajunul celui de-al doilea Forum Economic Moldo-Rus, care se va desfășura în aceste zile, la Chișinău. La forum este preconizată participarea a circa 1000 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Moldova și Rusia, care vor avea posibilitatea să încheie acorduri și contracte în interesul ambelor state.
Șeful statului a subliniat importanța ca înțelegerile la care s-a ajuns să fie realizate la modul practic de către Guvern astfel, încît la următoarea ședință a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, țările noastre să poată lansa discuții pe marginea unor proiecte investiționale pe termen lung, atît de necesare pentru Republica Moldova.
Pe finalul întrevederii, Igor Dodon i-a adresat mulțumiri domnului Dmitrii Patrușev pentru munca depusă întru restabilirea relațiilor comercial-economice dintre Moldova și Rusia, exprimîndu-și speranța că această colaborare productivă va continua și pe viitor.