CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului, la premiera spectacolului „Grădina de sticlă”: „Vă îndemn, să mergeți la evenimentele din cadrul acestei ediții a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. Avem, cu toții, doar de câștigat”

Președinta Maia Sandu a mers la premiera spectacolului „Grădina de sticlă” lansată în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, care a început la Chișinău. „Este un privilegiu să putem avea la Chișinău, în acest început de toamnă, cele mai mari nume ale teatrului românesc de astăzi”, a spus șefa statului. Președinta Maia Sandu a mai afirmat că timp de două săptămâni, iubitorii de teatru din Republica Moldova vor avea parte de zeci de spectacole, lansări de carte, întâlniri cu actori și regizori, toate aflate sub auspiciile Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. 

„Aseară am văzut cum se transformă o carte în teatru viu și i-am mulțumit Tatianei Țîbuleac pentru faptul că este, prin cărțile sale, o adevărată ambasadoare a țării noastre. Iar zilele trecute, i-am admirat pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” pe Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț - adevărate legende vii ale teatrului românesc. Am avut și marea bucurie să le confer „Ordinul de Onoare” pentru generozitatea talentului lor și contribuția pe care o au la cultivarea a generații întregi de spectatori de pe ambele maluri ale Prutului”, a subliniat șefa statului. 

Președinta Maia Sandu a oferit „Ordinul de Onoare” și marelui om de teatru Emil Boroghină, actor, regizor, manager de teatru, fondator al prestigiosului Festival internațional de teatru „Shakespeare”, de la Craiova și susținător fervent al teatrului de la noi. Totodată, pentru întreaga activitate teatrală, pentru extraordinara dedicație teatrului și efortului constant de promovare a valorilor spirituale ale neamului, șefa statului a conferit „Ordinul Republicii” lui Petru Hadârcă, actor, regizor, director al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, fondator al Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, dar și titluri onorifice talentatelor actrițe de la același teatru: Diana Onica (Decuseară), Ana Tkacenco (Cuzmenco), Cornelia Suveică și Olesea Sveclă.   

„Vă îndemn, cu deosebită căldură, să mergeți la evenimentele din cadrul acestei ediții extraordinare a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. Avem, cu toții, doar de câștigat”, a mai punctat Președinta Maia Sandu.