Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu un grup de deputați ai Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care se află în vizită de lucru la Chișinău. Discuția a vizat provocările politice, economice și de securitate cu care se confruntă țara noastră ca urmare a invaziei Federației Ruse în Ucraina, consecințele războiului pentru regiune, dar și la relațiile moldo-britanice.
Șefa statului și-a exprimat aprecierea pentru cooperarea dinamică dintre țările noastre în sectoarele economic, educațional, de securitate sau de apărare. Doamna Maia Sandu a menționat, totodată, că Republica Moldova este interesată de noi parteneriate cu Marea Britanie, care să contribuie la dezvoltarea comerțului și a investițiilor. De asemenea, Președinta Maia Sandu și-a exprimat speranța într-o colaborare mai strânsă dintre instituțiile de drept pentru combaterea corupției și aducerea în fața justiției a celor care au furat și au scos din țară bunurile statului.