În cadrul vizitei la Bruxelles Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Charles Michel, Președintele Consiliului European. Șefa statului i-a mulțumit pentru susținerea de care țara noastră a beneficiat din partea instituțiilor europene și a statelor membre ale UE.
În cadrul discuțiilor, Președinta Maia Sandu a apreciat implicarea personală a domnului Michel în promovarea cooperării între UE și țările Parteneriatului Estic, și sprijinul constant pe care îl oferă autorităților Republicii Moldova în realizarea agendei noastre de reforme. „Președintele Michel m-a asigurat de sprijinul său deplin pentru agenda noastră de transformare internă, pentru a ne putea consolida capacitățile și a ajuta, astfel, țara noastră în aceste zile pline de provocări”, a subliniat doamna Maia Sandu.
Interlocutorii au mai discutat despre planurile și prioritățile Republicii Moldova pentru anul 2022, despre căile de a valorifica într-un mod cât mai eficient ajutorul acordat de UE și despre noile oportunități de finanțare oferite țărilor din Parteneriatul Estic.