CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Problemele mamelor care îngrijesc de copii cu dizabilități severe, în atenția Președintelui Maia Sandu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu un grup de mame care îngrijesc de copii cu dizabilități severe.

„Le-am ascultat păsul și am căutat împreună soluții la problemele semnalate, care pentru ele sunt o realitate zilnică. Pentru a îmbunătăți viața acestor oameni și a o face mai ușoară este nevoie să schimbăm atât legile, cât și atitudinea autorităților”, a spus doamna Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că trebuie modificată legislația privind asistentul personal al acestor copii, pentru ca părinții lor sau alți solicitanți să nu aștepte ani la rând atribuirea statutului în cauză, iar finanțarea asistenților să fie făcută din Bugetul de stat. La fel, Președintele Maia Sandu a afirmat că trebuie majorate indemnizațiile și regândit procesul de compensare a medicamentelor.

„Iar una dintre cele mai mari provocări pentru această categorie de persoane - copii și implicit familiile lor - rămâne accesul la educație, inclusiv integrarea lor socială. Sunt lucruri firești, care pentru mulți dintre ei devin însă obstacole de neînvins - și statul este dator să acționeze. Este și una dintre sarcinile importante pentru următorul Guvern”, a subliniat șefa statului.