CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării Igor Dodon: Ce le este avantajos investitorilor care sunt gata să deschidă noi locuri de muncă, este benefic și pentru Moldova

Despre aceasta a anunțat șeful statului, Igor Dodon, în cadrul business-forumului „Rusia – Moldova: extinderea cooperării în domeniul afacerilor”, care și-a început lucrările astăzi la Moscova.

Igor Dodon a declarat că susține plenar astfel de evenimente, deoarece acestea contribuie la stabilirea și dezvoltarea relațiilor de colaborare comercial-economice dintre statele noastre.

”Tot ce le este avantajos investitorilor, care sunt gata să deschidă noi locuri de muncă, este benefic și pentru Moldova. Iată de ce vom susține pe toate căile astfel de activități, precum și decizii luate în cadrul acestora. De asemenea vom sprijini la nivelul politic al Președintelui Republicii Moldova și al Federației Ruse toate inițiativele de dezvoltare și extindere a relațiilor economice”, a subliniat Dodon.

De asemenea, Președintele țării a menționat că conducerea organizaţiei „Delovaia Rossia”, precum şi mai mulţi agenţi economici au acceptat invitaţia sa de a vizita Moldova în lunile imediat următoare, iar în cel mai scurt timp vor fi stabilite  datele concrete ale acestei vizite.

”Perioada negativă în relațiile dintre statele noastre se finalizează. Începe o perioadă pozitivă. Sarcina noastră primordială este relansarea unui parteneriat strategic amplu cu Rusia şi atragerea investiţiilor ruseşti în economia Moldovei. Datorită eforturilor noastre comune, 130 de agenţi economici moldoveni producători de fructe, circa 20 de companii de vinificaţie, 3 producători de conserve și 3 producători de carne exportă deja producţia sa pe piaţa rusă. Scopul nostru este să deschidem această piaţă enormă, extrem de necesară pentru dezvoltarea produselor moldoveneşti”, a mai spus Igor Dodon.

Menționăm că la forum participă circa 100 de agenți economici din diferite sectoare ale economiei Federației Ruse şi ale Republicii Moldova.