Președintele Timofti, într-o vizită de lucru la Curtea Constituțională

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a efectuat astăzi, 14 aprilie a.c., o vizită de lucru la Curtea Constituțională (CC).

Șeful statului s-a familiarizat cu condițiile de lucru și a purtat discuții cu judecătorii CC.

De asemenea, președintele Timofti a făcut un schimb de păreri cu experții Uniunii Europene, care consultă Curtea pe aspecte de jurisprudență, salutând prezența acestora în țara noastră.

Președintele Curții Constituționale, domnul Alexandru Tănase, i-a comunicat șefului statului principalele reforme care au contribuit la consolidarea instituției.

„Cea mai importantă realizare este hotărârea privind oferirea accesului direct al cetățenilor la Curtea Constituțională. Astfel de hotărâri ne ajută să ne apropiem de modelul european de funcționare”, a declarat președintele CC.

Președintele Timofti s-a arătat convins că expertiza europeană în domeniul jurisprudenței Curții Constituționale va fi una benefică pentru Republica Moldova.