Președintele Timofti a primit titlul de Doctor Honoris Causa

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a primit, astăzi, 7 iulie a.c. titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Ștefan cel Mare din Suceava, România.

Evenimentul solemn s-a desfășurat în prezența președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, a numeroși oficiali din Repulica Moldova și România, ambasadori, academicieni, profesori și studenți.

Vă prezentăm mai jos pasaje din discursurile celor doi președinți:

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova:

Acest titlu, pe care cu atâta amabilitate mi-l acordă Universitatea „Stefan cel Mare”, îl privesc ca pe expresia acelor legături străvechi, păstrate cu sfinţenie în inimile noastre, contrar graniţelor administrative, trasate abuziv peste trecutul comun.

Statul Republica Moldova, al cărui Preşedinte am onoarea să fiu, are o singură șansă pentru a se moderniza și pentru a-și asigura o dezvoltare durabilă. Aceasta este integrarea în Uniunea Europeană.

Norocul Republicii Moldova este că are alături o Românie, un stat membru al Uniunii Europene, care tot mai mult se afirmă ca pilon important al stabilităţii şi securităţii în această regiune.

Calea Republicii Moldova spre Europa trece prin România. Nu mai puţin importante decât arterele rutiere ce vor lega Republica Moldova de România, trebuie să devină şi traseele pe care circulă, în limba română, informaţiile, ideile, conceptele și valorile.

Trebuie să demolăm barierele administrative şi economice care împiedică accesul în Republica Moldova al posturilor de televiziune, filmelor, programelor de calculator şi aplicaţiilor în limba română, al culturii pop de expresie românească, etc.

Sunt convins că, într-o zi, mai devreme sau mai târziu, ne vom reîntâlni cu toţii în Uniunea Europeană.

Hotarul de pe Prut va fi o pură formalitate. Ne vom deplasa de la Chişinău la Suceava pe o autostradă modernă, pentru a ne vizita nepoţii, studenţi şi profesori la Universitatea „Stefan cel Mare”.


Klaus Werner Iohannis, președintele României:

Combaterea corupţiei, stabilitatea economică şi întărirea instituţiilor reprezintă singura cale de succes. O spun din nou: Moldova are o mare şansă pe care noi n-am avut-o la momentul aderării. Această şansă se numeşte România, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, astăzi cel mai redutabil susţinător al Republicii Moldova în procesul de integrare.

Sistemul judecătoresc actual al Republicii Moldova poartă amprenta distinsului lider, prin promovarea reformei de drept. Priceperea şi corectitudinea de care a dat mereu dovadă, puterea exemplului personal şi simţul datoriei au jucat un rol esenţial în afirmarea sa pe scena publică, iar încrederea pe care a reuşit să o câştige din partea propriilor cetăţeni este confirmarea virtuozităţii sale. Determinarea şi curajul domnului Timofti de a conduce ţara pe calea integrării europene reprezintă cu certitudine un model pentru alte state din regiune. Domnia sa s-a implicat cu toată forţa pentru fructificarea din plin a statutului de membru al Parteneriatului Estic şi pentru împlinirea destinului european al ţării sale.