Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Emil Ceban, noul rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, doctor habilitat în științe medicale, profesor și cu Ion Ababii, ex-rector al USMF „Nicolae Testemițanu”, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale, academician al AȘM.
Interlocutorii au discutat despre starea actuală din cadrul celei mai importante instituții de studii superioare în medicină și farmaceutică din RM, recunoscută la nivel internațional, care în anul viitor va marca 75 de ani de la fondare. Șeful statului a mulțumit domnului Ion Ababii pentru buna activitate pe care a desfășurat-o pe parcursul ultimilor 25 de ani în calitate de rector al universității, dumnealui fiind cel care a contribuit semnificativ la consolidarea sistemului de învățămînt în domeniul sănătății, dorindu-i succes în activitatea pe care o va desfășura în continuare.
De asemenea, Igor Dodon a transmis sincere felicitări domnului Emil Ceban, care a menționat că pe parcursul mandatului va continua să promoveze un sistem de management performant și transparent, adaptat la necesităţile comunităţii universitare şi a societăţii, precum și va iniția crearea unui Spital Universitar dotat cu tehnologii medicale de ultimă generație.
Șeful statului l-a încurajat pe domnul Ceban și l-a asigurat de susținere deplină din partea instituției prezidențiale astfel ca USMF să se afirme și de acum încolo ca un mediu academic de excelență, cu standarde academice înalte. Igor Dodon a menționat faptul că instruirea cadrelor medicale profesionale are o semnificație strategică pentru sistemul sănătății din Republica Moldova de care depinde și calitatea serviciilor medicale din țara noastră.
În finalul întrevederii, Președintele țării a acceptat invitația de a vizita Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în timpul apropiat.