Președintele țării a analizat situația social-economică a raionului Fălești

Președintele țării, Igor Dodon, a vizitat administrația raională din Fălești unde, împreună cu Sergiu Fîntînă, președintele raionului, au discutat cele mai importante chestiuni legate de dezvoltarea social-economică a regiunii și a infrastructurii locale.

În special, autoritățile raionului solicită asistență în finisarea lucrărilor de reconstrucție a apeductului din rîul Prut și a stadionului orășenesc, precum și relansarea uzinei de zahăr și a fermei de păsări care, ceva timp în urmă, au avut un rol important în dezvoltarea sectorului agricol a raionului, dar și a întregii țări.

Șeful statului a dat asigurări autorităților raionale că Guvernul și Aparatul Președintelui acordă o importanță primordială regiunilor și proiectele respective vor fi realizate în pofida crizei provocate de pandemie.

De asemenea, Igor Dodon a adresat felicitări lui Serghei Cușnir, veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei, care în anul curent va împlini 95 de ani. Serghei Cușnir a fost înrolat în Armata Roșie în anul 1943. După război, a lucrat în sovhoz, în organizațiile de partid, în cadrul oficiului poștal. În semn de înaltă apreciere a contribuției sale în Marea Victorie, a realizărilor în muncă și cu ocazia aniversării a 75-a a Victoriei, șeful statului i-a înmînat lui Serghei Cușnir cea mai înaltă distincție a Moldovei – Ordinul Republicii.