Președintele Republicii Moldova efectuează o vizită de lucru la Bruxelles

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, efectuează o vizită de lucru de două zile la Bruxelles, unde va avea întrevederi cu mai mulți oficiali din cadrul UE, NATO și Senatului Belgiei. Amintim că ultima vizită a Președintelui Republicii Moldova la capitala Belgiei a avut loc în februarie 2017.

În cadrul vizitei, Igor Dodon va discuta agenda relațiilor bilaterale și multilaterale cu David-Maria Sassoli, Președintele Parlamentului European; Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate; Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere; Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, David McAllister, Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European; Maroš Šefčovič, Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, și Sabine Laruelle, Președintele Senatului Belgiei.

În cadrul acestor întrevederi vor fi abordate multiple întrebări ce țin de implementarea reformelor în țara noastră, dezvoltarea cooperării economice și comerciale cu partenerii europeni, agenda energetică, securitatea regională, etc.