Președintele Republicii Moldova a susținut o conferință de presă

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre rezultatele vizitelor de lucru efectuate săptămâna trecută la Bruxelles și la Moscova.

Șeful statului a apreciat aceste întrevederi drept foarte productive, fapt care confirmă corectitudinea strategiei prezidențiale de promovare a unei politici externe echilibrate în baza intereselor naționale ale țării și a statutului de neutralitate.