CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Președintele Uniunii Interparlamentare

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele Uniunii Interparlamentare, dna Gabriela Cuevas Barron, care se află în Republica Moldova cu o vizită oficială.

Igor Dodon a salutat-o pe doamna Cuevas Barron în Republica Moldova și a apreciat cooperarea acestei organizații cu Parlamentul și alte structuri de stat ale țării noastre. Șeful statului a pledat pentru intensificarea contactelor la nivel parlamentar în mai multe domenii de interes reciproc.

Totodată, reieșind din faptul că doamna Gabriela Cuevas Barron reprezintă Mexicul, Președintele Moldovei a reiterat importanța dinamizării relațiilor bilaterale cu țara respectivă, întru binele popoarelor noastre.

Referindu-se la alegerile prezidențiale din Moldova, Igor Dodon a subliniat interesul țării noastre pentru desfășurarea acestui scrutin în strictă conformitate cu standardele internaționale, cu legislația Republicii Moldova și cu o participare cât mai largă a observatorilor internaționali.

Menționăm că Uniunea Interparlamentară este o organizație internațională a parlamentelor și reprezintă un forum parlamentar pentru pace, cooperare între popoare și democrație. Organizația se axează pe cinci domenii de bază: democraţia reprezentativă, pacea şi securitatea internaţională, dezvoltarea durabilă, drepturile omului şi dreptul internațional umanitar, femeile în viața politică.

Doamna Gabriela Cuevas Barron a fost aleasă Președinte al UIP în octombrie 2017, pentru un mandat de 3 ani.