La Așhabat, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Emomali Rahmon, Președintele Republicii Tadjikistan. În cadrul discuției, oficialii au menționat cu satisfacție colaborarea activă dintre țările noastre la nivel bilateral, în cadrul CSI și altor platforme internaționale.
În special, părțile au salutat faptul că după ultima întrevedere a președinților în cadrul summit-ului CSI de la Dușanbe, în luna septembrie 2018, a avut loc cea de-a treia ședință a Comisiei Interguvernamentale pentru cooperare comercial-economică și vizita de documentare în Moldova a unui grup de producători agricoli din Tadjikistan, interesați de experiența specialiștilor noștri în domeniul cultivării fructelor și legumelor, a viticulturii și vinificației.
De asemenea, interlocutorii au menționat faptul că, cadrul juridic bilateral include 13 acorduri interguvernamentale și interministeriale, în curs de elaborare fiind alte 7 proiecte de documente, în special, în domeniul cooperării comercial-economice, comunicațiilor, migrației, traficului aerian.