Președinția Republicii Moldova
Președintele ales, Igor Dodon, surprinde, tot mai des, opinia publică cu afirmații care pot genera revenirea la o stare moral-spirituală deprimantă, dar și de angoasă în societate.
În domeniul politic există subiecte vulnerabile, care nu pot fi tratate categoric și unilateral, iar dacă cineva o face, ar trebui să-și asume și riscul consecințelor. Una din afirmațiile sfidătoare la adresa combatanților războiului de pe Nistru, a familiilor care și-au pierdut în lupte tații și feciorii, dar și a autorităților statului este cea cu referire la scuzele pe care „Chișinăul ar trebui să le ceară Transnistriei”.
Care a fost vina Chișinăului că la 2 martie 1992, când Republica Moldova primea statut de stat membru al ONU, forțele separatiste au atacat posturile de poliție ale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului?! În cele patru luni de lupte, care s-au dat pe platourile de la Cocieri, Coșnița, Tighina, s-a vărsat mult sânge pentru apărarea independenței naționale și a integrității teritoriale. Să ne cerem, astăzi, scuze pentru că nu am cedat, pentru că nu ne-am trădat idealul și am vrut să ne apărăm regimul constituțional?
Am ferma convingere că președintele Republicii Moldova, indiferent de zona politică de pe care ajunge la principala funcție în stat, trebuie să susțină tranșant procesul de evacuare a armatei ruse, staționate nelegal în stânga Nistrului și să fie mai temperat în relațiile cu liderii separatiști de la Tiraspol, precum și în intențiile de a federaliza Republica Moldova.
Luările de poziție ale președintelui ales în urma scrutinului din 13 noiembrie curent au suficiente subtexte pentru a compromite stabilitatea în țară și unitatea națională.
Este dificil, dar nu imposibil, să fii Președintele tuturor cetățenilor, să ții cont de doleanțele lor, dar, în același timp, să nu compromiți actul normativ și Constituția țării.
Comunitatea de idei cu forțele progresiste, cu societatea civilă, cu elita intelectuală a unui popor trebuie să fie principiul de guvernare a președintelui Republicii Moldova, nu dogmele partidului care l-au lansat în politică. A face politică pentru un partid și a face politică în numele cetățenilor unui stat sunt activități diferite, iar cea din urmă – care este imperioasă pentru un șef de stat- denotă o maturitate politică, civică și respect față de Patrie.
