CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a transmis un mesaj cu prilejul Zilei lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis astăzi, 23 noiembrie a.c., un mesaj cu prilejul Zilei lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare.


Prezentăm textul integral al mesajului:

„Stimați agricultori,

Această zi, care marchează sfârșitul anului agricol, reprezintă o frumoasă ocazie de a aduce un omagiu oamenilor de la țară, devotați gliei strămoșești, prin munca cărora avem asigurată pe masă pâinea noastră cea de toate zilele.

Sectorul agroalimentar are o pondere semnificativă în economia Republicii Moldova, iar un număr important de persoane sunt  implicate în producere şi prelucrare. Comerţul intern şi extern cu produse agroalimentare reprezintă unul dintre cele mai mari sectoare comerciale.

Trebuie să întreprindem acțiunile necesare pentru a facilita activitatea celor care prelucrează pământul, de a crea noi locuri de muncă în localitățile rurale. Este nevoie de mobilizarea resurselor interne și a fondurilor europene destinate dezvoltării infrastructurii pentru a diminua migrația populației de la sate. Implementarea tehnologiilor avansate,  construcția sistemelor de irigare, crearea întreprinderilor de prelucrare a producţiei agricole sunt soluțiile pentru asigurarea dezvoltării rurale.

Republica Moldova s-a angajat pe calea integrării europene. Dorim să implementăm standardele europene de producere și de calitate. Regulile stricte, dar clare de pe piața europeană. vor fi în beneficiul producătorilor moldoveni. Integrarea economică a Republicii Moldova în UE va contribui la crearea de noi locuri de muncă, dar, totodată, la creșterea calității vieții cetățenilor.

În urma embargoului impus de Rusia, Comisia Europeană a dat semnalul politic necesar pentru liberalizarea pieței comunitare pentru vinurile produse în Republica Moldova. Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș, a vizitat Chișinăul și a dat asigurări că în Uniunea Europeană este loc și pentru producția agricolă din Republica Moldova, cu condiția ca producătorii să respecte standardele UE.

Aceasta este calea pe care trebuie s-o urmăm. Sectorul agricol și agroalimentar poate deveni motorul de creștere economică a țării.

Stimați agricultori,

Vă exprim mulțumiri pentru că, în pofida greutăților, aveși o atitudine plină de dragoste și grijă față de pământ. Datorită muncii Dumneavoastră, rezultatele obținute în anul curent în acest sector sunt îmbucurătoare.


În speranţa că, prin efort comun şi abnegaţie, vom putea câștiga respectul generaţiilor  viitoare, Vă doresc mulţi ani rodnici, belşug si prosperare!”