Președinta Maia Sandu, către autoritățile locale: „Aderarea la UE este proiectul generației noastre”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la evenimentul festiv dedicat Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală „Viitor european - Bunăstare europeană”. Șefa statului le-a mulțumit aleșilor locali pentru dedicație, efort și implicare în dezvoltarea localităților din țară, cu prilejul zilei profesionale, sărbătorită la 1 februarie. În mesajul său, Președinta a subliniat că un viitor european și bunăstare locală este ceea ce merită fiecare cetățean al Republicii Moldova.  

„Vrem ca oamenii să simtă, în satele și orașele în care locuiesc, schimbările în bine pe care le aduce aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Aceasta înseamnă pace și condiții mai bune de viață - mai multe fonduri pentru drumuri, canalizare, apeducte, grădinițe, școli și alte nevoi ale comunității. Prin programul național „Satul European”, lansat în anul 2022, au fost finanțate aproape 900 de proiecte în peste jumătate din localități”, a punctat Președinta Maia Sandu. La fel, Președinta a menționat că „Satul European” este primul program de dezvoltare a comunităților de o asemenea anvergură, de rezultatele căruia deja beneficiază sute de mii de oameni.


Șefa statului a mai specificat că obiectivul comun  al autorităților publice centrale și locale este să transforme toată Moldova, sat cu sat, oraș cu oraș, într-o țară europeană, în care oamenii trăiesc în bunăstare și în siguranță. „Aderarea la UE este proiectul generației noastre, iar pentru a accelera procesul și a-l face ireversibil, e nevoie de aportul fiecăruia dintre noi, de fiecare comunitate în parte”, a conchis Președinta Maia Sandu.