Mesajul Președintelui Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, cu ocazia Festivalului Internațional de Muzică MĂRȚIȘOR – 2017

DRAGI  PRIETENI,

Am deosebita plăcere să adresez tuturor felicitări cu ocazia Zilei Mărțișorului,  moment multașteptat și palpitant prin care se anunță sosirea primăverii pe plaiurile noastre.

Tradițional, în Republica Moldova, dar și peste tot în lume unde ne sunt conaționalii, momentul revenirii la viață a naturii este marcat cu voie bună și cântec, cu inimi deschise și fețe luminoase. Amalgamul acesta de emoții pozitive a evoluat, în timp, de la obiceiuri populare dispersate la evenimente culturale de anvergură, între care se înscrie Festivalul Internațional de Muzică MĂRȚIȘOR – un eveniment de importanță deosebită în viața culturală a țării.

Mai bine de jumătate de veac, primăvară vine în Republica Moldova însoțită de un alai de oaspeți valoroși. La ediția din acest an a festivalului au ajuns artiști merituoși și colective celebre din Italia, China, Federația Rusă, SUA, Marea Britanie, România, Polonia, Germania, Belarus și alte țări, împletind, împreună cu gazdele, un simbolic mărţişor al prieteniei, respectului şi armoniei. Urându-le tuturor Bun venit!, îi îndemnăm să savureze frumusețea tradițiilor și obiceiurilor, precum și ospitalitatea prin care ne-am proslăvit în lume.

Desfășurat cu o regularitate de invidiat, succesul festivalului se datorează atât misiunii nobile pe care o are, cât și organizatorilor și participanților acestuia.

În cele zece zile cât durează Festivalul MĂRȚIȘOR – 2017, să ne bucurăm de talentul și măiestria artiștilor care, cu siguranță, ne vor prilejui clipe de profundă satisfacție estetică și revelație sufletească. Să păstrăm emoția celui mai frumos anotimp pentru întregul an, trăind clipe de fericire alături de cei dragi.