Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan și însoțiți de Primele Doamne ale celor două ţări, au efectuat o vizită în Găgăuzia, unde au fost întîmpinaţi de conducătorul regiunii, doamna Irina Vlah.
Părțile au avut o discuţie în format lărgit cu participarea delegaţiilor oficiale ale celor două ţări, precum şi a reprezentanţilor Comitetului Executiv şi a Adunării Populare a Autonomiei, în cadrul căreia au fost abordate probleme de actualitate cu care se confruntă locuitorii din regiune.
În declaraţia comună pentru presă, șeful statului nostru a menţionat rolul pozitiv al Turciei în reglementarea situaţiei de criză, care a apărut la începutul anilor 90 cu privire la Găgăuzia.
Președintele Igor Dodon a subliniat importanţa adoptării cît mai rapide a setului de legi privind Găgăuzia, care au fost elaborate de grupul de lucru comun al Parlamentului RM, Adunării populare a Autonomiei şi reprezentanţilor societăţii civile. Totodată, șeful statului a subliniat faptul că consideră necesară includerea dispoziţiilor corespunzătoare în Constituţia Republicii Moldova. De asemenea, delegația moldovenească a convenit cu partea turcă implementarea mai multor proiecte investiţionale comune, în regiune.
După şedinţă a avut loc prezentarea machetei Complexului cultural-educaţional „Recep Tayyip Erdoğan”, care urmează să fie construit la Comrat cu suportul părţii turce. Totodată, cei doi președinți împreună cu Primele Doamne, au participat la ceremoniile de inaugurare a unor obiecte de menire socială edificate sau renovate cu suportul partenerilor turci – Casa de Cultură și Centrul medical de diagnostic şi tratament „Aziz Sancar” din cadrul Spitalului Raional.
Ulterior, în Piaţa din centrul orașului Comrat, unde s-au adunat peste 5 mii de persoane, Președintele Republicii Moldovei împreună cu Preşedintele Turciei au ţinut cîte un discurs în faţa locuitorilor oraşului şi ai Autonomiei. Astfel, Igor Dodon a exprimat recunoştinţă din partea poporului domnului Erdoğan pentru faptul că a acceptat să viziteze Moldova, apreciind evenimentul de astăzi – drept unul istoric pentru ţara noastră. De asemenea, șeful statului a mulţumit locuitorilor regiunii pentru faptul că rămîn a fi cei mai devotaţi patrioţi ai Republicii.
Președintele Republicii Moldova i-a mulţumit Preşedintelui Erdoğan pentru asistenţa activă oferită ţării noastre și Autonomiei Găgăuze în particular. “În ultimii trei ani asistenţa respectivă a fost intensificată, fapt care se datorează în mare măsură, başcanului Irina Vlah”, a menționat Igor Dodon.