Șeful statului a apreciat pozitiv activitatea misiunii diplomatice indoneziene cu privire la consolidarea relațiilor bilaterale moldo-indoneziene, dezvoltarea contactelor cu reprezentanţii comunităţii oamenilor de afaceri din Republica Moldova, inclusiv, identificarea potenţialilor investitori din ţara noastră care să participe la diferite proiecte economice desfăşurate în Indonezia.
Igor Dodon a mulțumit pentru susținerea acordată în mai multe proiecte de interes comun, în special, pentru instruirea acordată în cadrul Programului indonezian de burse academice "Darmasiswa".
De asemenea, președintele țării a subliniat necesitatea valorificării plenare a potențialului existent de cooperare comercial-economică şi a sporirii schimburilor comerciale dintre statele noastre.
Președintele Republicii Moldova și-a exprimat interesul în vederea impulsionării dialogului politic bilateral și a efectuării schimbului de vizite la nivel înalt.