Președintele Igor Dodon a vizitat grădinița de copii „Krasnaia Șapocika” din localitatea Troițcoe, raionul Cimișlia, care este frecventată de 40 de micuți.
Această grădiniță a beneficiat anterior de suport din partea Fundației de Binefacere a Primei Doamne, ”Din Suflet”, în cadrul programului național de susținere a instituțiilor preșcolare din țară. Conform solicitărilor adresate anterior de administrație și părinți, grădiniței i-au fost oferite atunci mobilier, iar acum șeful statului le-a donat veselă și jucării de care aveau stringentă nevoie.
Ținînd cont de faptul că grădinița marchează în anul curent aniversarea a 50-a, Igor Dodon a transmis sincere felicitări colectivului, iar educatoarelor și părinților le-a mulțumit pentru dedicație și implicare în creșterea unei noi generații.
De asemenea, Președintele țării a dat asigurări că va depune și în continuare efortul necesar pentru a oferi copiilor din instituțiile preșcolare un mediu sigur și confortabil pentru creștere și instruire.
Totodată, Igor Dodon a felicitat cuplul longeviv Boiarinov Boris și Varvara din satul Troițcoe care recent au sărbătorit 59 ani de căsătorie. Șeful statului le-a urat sănătate și prosperitate menționînd faptul că apreciază respectul și devotamentul care l-au manifestat pe parcursul acestor ani.