Igor Dodon a avut mai multe întrevederi cu reprezentanți ai Cancelarului Federal al Germaniei, ai Ministerului de Externe și cu deputați din Bundestagul german

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi mai multe întrevederi cu reprezentanți ai Cancelarului Federal al Germaniei, ai Ministerului de Externe și cu deputați din Bundestagul german. De asemenea, au fost multe întrevederi și discuții informale, extrem de utile și importante cu reprezentații acestor și a altor instituții.

În cadrul acestora, s-a discutat în detalii atît situația din Republica Moldova și din regiune, cît și relațiile politice și economice moldo-germane.

Un subiect important l-a constituit diferendul transnistrean. Președintele țării a exprimat recunoștință pentru sprijinul politic constant acordat de Germania în procesul de reglementare transnistreană și a salutat eforturile depuse de partea germană în vederea reluării negocierilor în formatul „5+2” și identificării unei soluții politice viabile.

Tot în cadrul acestor întrevederi, părțile au discutat scenariile care pot avea loc la alegerile locale, dar și parlamentare, preconizate a fi desfășurate în Republica Moldova în anul curent. 

Președintele Republicii Moldova a îndemnat reprezentanții germani, de comun cu cei ai Uniunii Europene, să urmărească îndeaproape scrutinele respective care sînt extrem de importante pentru țara noastră. Acestea trebuie să decurgă în mod democratic și transparent.

Pe parcursul acestei zile, precum și a zilei de mîine, șeful statului va avea întrevederi cu reprezentanți ai oficiului Președintelui Germaniei și ai societății civile.

Președintele Republicii Moldova a reiterat faptul că țara noastră trebuie să aibă relații bune și cu Estul, şi cu Vestul, în beneficiul poporului și a țării noastre.