CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Grădinița de copii din localitatea Petrești a fost vizitată de președintele țării

O altă grădiniță de copii care a beneficiat de sprijin din partea Fundației de Binefacere ”Din Suflet” și care a fost vizitată astăzi de Igor Dodon, este cea din localitatea Petrești, raionul Ungheni.

La apelul administrației și a părinților, cu sprijinul Fundației de binefacere a Primei Doamne Galina Dodon, la grădiniță a fost amenajat un teren de joacă nou unde copiii se pot juca în aer liber.

Suntem bucuroși să putem oferi copiilor aceste daruri și vom depune efort și în continuare pentru ca picii din toate localitățile țării să se bucure de condiții mai bune pentru educație și dezvoltare”, a reiterat președintele Republicii Moldova.

Menționăm că grație campaniei naționale lansate de Fundația de Binefacere „Din Suflet”, la începutul lunii septembrie curent, deja 124 de grădinițe au beneficiat de suport, iar pînă la sfîrșitul anului, de asistență vor beneficia încă circa 80 de instituții preșcolare.